Interviul de angajare: De la intrebari si raspunsuri pana la limbajul nonverbal si pregatire

Toata lumea are un interviu de angajare la un moment dat in viata sa, iar acesta poate fi un lucru de care numeroase persoane se tem. Cu toate acestea, interviul nu trebuie sa reprezinte un aspect care sa iti induca panica.

Scopul acestuia este de a le oferi angajatorilor sansa de a te intalni si de a vedea daca reprezinti alegerea potrivita pentru pozitia pentru care aplici. Daca intelegi de la inceput acest aspect si incerci, pe cat posibil, sa iti stapanesti emotiile, poti ajunge, cu siguranta, la jobul mult visat!

In domeniul videochatului, interviul de angajare nu difera foarte mult de procesele de recrutare specifice joburilor traditionale. Este posibil sa ai surpriza, insa, ca discutia cu angajatorul sa fie mult mai centrata pe propriile tale nevoi si dorinte, stabilindu-se astfel un cadru cald si colocvial, in care te poti exprima liber, sincer si deschis. Astfel, daca esti interesata de o cariera de succes in acest domeniu, descopera in cele ce urmeaza cateva detalii generale!

Ce este interviul de angajare?

Conform definitiei clasice, interviul de angajare reprezinta o discutie formala dintre angajator si un potential angajat, in cadrul careia aplicantul este evaluat din perspectiva competentelor sale personale, dar si a calitatilor care l-ar face potrivit pentru pozitia pentru care candideaza. In sens pragmatic, interviul este primul raport pe care il ai cu reprezentantul companiei in cadrul careia doresti sa te angajezi si o prima ocazie de cunoastere reciproca intre voi doi.

In general, angajatorul iti pune intrebari referitoare la cariera, personalitate si viata, iar tu trebuie sa raspunzi cat mai sincer, incercand totodata sa-l impresionezi. Pare destul de simplu, nu? Cu toate acestea, interviurile de angajare pot fi foarte stresante, mai ales atunci cand nu stii la ce sa te astepti din partea intervievatorului.

Atunci cand aplici pentru un job intr-un domeniu precum videochatul, aceste aspecte nu mai trebuie sa reprezinte o sursa de ingrijorare pentru tine. Fiind vorba despre o discutie care tinde mai mult spre informal decat spre formal si care se centreaza, in primul rand, pe tine si personalitatea ta, interviul de angajare ca model online consta, mai degraba, intr-o conversatie introductiva prietenoasa, care iti va permite sa cunosti echipa din care vei face parte si viceversa. Aspectele precum experienta sau vechimea in domeniu nu reprezinta un punct de interes aici, caci, atat timp cat iti propui sa excelezi in ceea ce faci, trainerii si colegele tale iti vor sta intotdeauna alaturi pentru a te ajuta sa te dezvolti.

Pregatirea pentru interviul de angajare – cum poti alege vestimentatia potrivita

Efectuarea cercetarii este cel mai bun loc de unde ai putea incepe. Internetul te va ajuta sa afli cat mai multe despre companie si despre sectorul in care se afla aceasta. Daca ai posibilitatea, dupa acest pas, incearca sa discuti cu unii angajati sau cu prieteni care profeseaza in acest domeniu. De asemenea, poti suna la departamentul de resurse umane pentru a primi mai multe detalii legate de conduita sau de codul vestimentar.

Pentru un interviu in domeniul videochatului, vestimentatia nu trebuie sa fie extrem de sexy sau provocatoare, dar nici complet rigida si formala, precum in cazul joburilor traditionale. O tinuta usor office, care sa iti exprime personalitatea, este alegerea cea mai potrivita in acest context. Alternativ, poti opta pentru o rochie feminina in nuante neutre si o pereche de pantofi cu toc mic sau mediu.

Atunci cand alegi vestimentatia potrivita pentru un astfel de interviu, incearca sa ai intotdeauna in vedere faptul ca nivelul tau de confort este cel mai important! De asemenea, nu exagera cu machiajul si evita accesoriile mult prea vizibile sau tipatoare, deoarece acest lucru ar putea distrage atentia unui intervievator.

Iata ce alte lucruri este recomandat sa ai in vedere atunci cand iti pregatesti vestimentatia potrivita pentru interviu:

  • Aminteste-ti ca ingrijirea este la fel de importanta precum ceea ce porti, asa ca trebuie sa acorzi o atentie deosebita chiar si celor mai mici detalii;
  • Probeaza in prealabil tinuta, pentru a te asigura ca este potrivita si ca te simti pe deplin confortabil in ceea ce porti. Acest lucru te va ajuta sa fii mai increzatoare atat in aspectul tau fizic, cat si in fortele proprii.

Limbajul nonverbal la interviul de angajare

Expresia „nu conteaza doar ceea ce spui, ci ceea ce faci” poate fi aplicata inclusiv in cazul interviurilor de angajare. Limbajul corpului tau poate avea un impact semnificativ asupra modului in care esti perceputa, asa ca trebuie sa fii constienta de el inca din momentul in care intri pentru prima data pe usa. Iata cateva sfaturi care te pot ajuta in acest sens:

  • Fa contact vizual – Acesta este cel mai bun mod de a exprima atat respectul si interesul fata de persoana cu care conversezi, cat si faptul ca ai incredere in tine si in capacitatile tale. Daca te confrunti cu mai mult de un intervievator, asigura-te ca faci contact vizual cu fiecare in parte. Adreseaza-te mai intai persoanei care a pus intrebarea, apoi mentine contactul vizual cu celalalt participant timp de cateva secunde, inainte de a-ti intoarce din nou atentia asupra primului.
  • Foloseste-ti mainile
    • Aducerea varfurilor degetelor impreuna sugereaza autoritate, dar, la fel ca in orice alta situatie, foloseste acest gest cu moderatie. De asemenea, pozitionarea palmelor cu fata in sus este perceputa drept un semn de onestitate si deschidere. Incearca sa nu strangi pumnii si sa nu exagerezi cu gestica, deoarece acest lucru te va face sa pari neincrezatoare si imprevizibila.
    • Nu in ultimul rand, nu-ti atinge fata cu mainile: persoanele care fac acest gest in mod excesiv pot parea necinstiti si de neincredere. Toate gesturile tale ar trebui sa fie deschise si expresive.
  • Zambeste – Zambeste atunci cand este cazul si razi cand intervievatorul o face. Vrei sa arati ca ai o personalitate carismatica si ca esti atenta la ceea ce se spune. De asemenea, concentreaza-te pe mentinerea tonului vocii uniform si echilibrat: prea moale si vei parea timida, prea tare si vei parea dominatoare.

Despre interviul de angajare: ce intrebari poti primi si cum poti raspunde la ele?

Desi un interviu pentru un job ca model online este mult mai informal si mai deschis decat un proces de recrutare clasic, exista totusi o serie de intrebari la care te poti astepta, acestea fiind valabile pentru orice domeniu. Chiar daca sunt aspecte generale, incearca sa le adaptezi astfel incat sa te pui in valoare atunci cand raspunzi. Iata o serie de posibile intrebari:

  • De ce vrei sa lucrezi aici? – Aceasta intrebare este o modalitate prin care potentialul angajator se poate asigura ca „ti-ai facut temele”. Prin ea, acesta doreste sa vada daca intelegerea ta despre companie se aliniaza cu viziunea lor interna pentru angajati.
  • Cum poti sa raspunzi: – Impresioneaza-ti potentialul angajator prin intelegerea viziunii companiei! Cel mai simplu mod de a afla care sunt valorile principale ale agentiei pentru care aplici este sa citesti sectiunea „Despre noi” a site-ului web. Poti crea un raspuns la aceasta intrebare pornind de la informatiile disponibile acolo.
  • Descrie o situatie in care ai avut de-a face cu un client extrem de dificil! – Un potential angajator iti poate pune aceasta intrebare pentru a vedea cum raspunzi la tensiune si la stres. Acesta vrea sa afle daca esti o cautatoare de solutii rapide si eficiente si daca poti gestiona in mod optim anumite situatii neplacute care pot interveni pe parcurs.
  • Cum sa raspunzi: –  Cheia pentru a raspunde la o astfel de intrebare este sa impartasesti o poveste care sa-ti sublinieze abilitatile de socializare si de gestionare a situatiilor, fara a critica. Pentru a te asigura ca oferi raspunsul potrivit, poti utiliza metoda STAR (Situatie, Task, Actiune, Rezultat),, care a fost conceputa exact pentru acest tip de intrebare:
    • Situatie: povesteste care a fost contextul general;
    • Task: Explica ce rol ai avut in aceasta situatie;
    • Actiune: relateaza pasii pe care i-ai urmat pentru a rezolva conflictul;
    • Rezultat: vorbeste despre urmarile actiunilor tale.
  • Care este disponibilitatea ta? – Aceasta este una dintre cele mai des intalnite intrebari pe care le poti primi la un interviu de angajare, indiferent de domeniul ales.
  • Cum sa raspunzi: – Cand vine vorba despre o cariera in videochat, cu cat esti mai deschisa, cu atat mai bine. Este extrem de important sa fii sincera si ferma cu privire la disponibilitatea ta. Nu numai ca-ti va fi mai usor sa pastrezi echilibrul intre viata profesionala si cea personala, dar iti vei ajuta si potentialul angajator sa isi structureze programul in functie de nevoile ambelor parti.
  • Care este cea mai mare calitate a ta? – Aceasta este o intrebare de interviu standard, pe care o vei intalni in aproape toate industriile. Potentialul tau angajator doreste sa stie daca abilitatile tale sunt in echilibru cu cerintele pozitiei pentru care candidezi.
  • Cum sa raspunzi: – Iata un indiciu: calitatea ta cea mai mare ar trebui sa se regaseasca printre abilitatile cheie ale jobului pentru care aplici. De exemplu, poate ai un talent innascut pentru comunicare si relatii interumane, chiar si sub presiune sau chiar si atunci cand nu cunosti persoana cu care comunici. Fii, insa, sincera! Nu pretinde ca o anumita trasatura se numara printre calitatile tale daca acest lucru nu este adevarat. In acest domeniu, echipa de traineri trebuie sa stie foarte clar atat care sunt punctele tale forte, cat si in ce constau punctele tale slabe. Acest lucru ii va ajuta sa iti ofere asistenta personalizata in functie de nevoile tale, ajutandu-te sa urci pe culmile succesului!
  • Care este cea mai mare slabiciune a ta? – Aceasta intrebare este, de asemenea, destul de frecventa in orice industrie, iar in videochat reprezinta cel mai facil mod prin care angajatorul iti poate analiza „defectele”. Nu trebuie, insa, sa-ti fie teama sa raspunzi onest, caci nu este o capcana! Pornind de la autoevaluarea ta sincera, viitorii tai colegi vor sti pe ce anume trebuie sa puna accent pentru a te ajuta sa te dezvolti cat mai rapid in acest domeniu.
  • Cum sa raspunzi: – Aceasta intrebare te poate pune in dificultate, deoarece probabil iti doresti sa fii sincera in ceea ce priveste neajunsurile tale, dar, in acelasi timp, nu vrei sa risti sa pierzi oportunitatea jobului. Cel mai simplu mod prin care poti raspunde la aceasta intrebare este sa iti exemplifici slabiciunile printr-o poveste care sa demonstreze lectia pe care ai invatat-o.
  • De ce esti persoana potrivita pentru acest job? – Avand in vedere faptul ca domeniul videochatului pune mare accent pe felul in care arati si pe capacitatile tale de comunicare, este important sa stii cum sa „iti vinzi” imaginea, astfel incat sa iti poti cuceri potentialul angajator.
  • Cum sa raspunzi: – Angajatorul isi doreste sa afle daca intelegi nevoile echipei si daca poti adauga un element de unicitate acesteia. Impresioneaza-i, amintindu-le de modul in care abilitatile tale pot completa echipa. Nu uita: pune accent pe capacitatile de comunicare, pe dorinta de evolutie si pe increderea in propriile tale forte!
  • Ai vreo intrebare pentru echipa? – Adresarea intrebarilor relevante arata ca esti implicata atat in procesul de selectie, cat si in viitorul tau parcurs in cadrul companiei. Ele sugereaza, de asemenea, ca te-ai gandit critic la avantajele sau dezavantajele pe care jobul pentru care aplici ti le poate aduce.
  • Cum sa raspunzi:
    • Adreseaza intrebari specifice despre experienta zilnica in munca, tipul de formare profesionala utilizat si oportunitatile de avansare. Arata-te interesata de un potential viitor in cadrul echipei!
    • In concluzie, este nevoie sa te pregatesti din timp pentru interviul de angajare si sa te asiguri ca stii cu exactitate ce iti doresti. O cariera de succes se construieste treptat, in timp, prin ambitie si perseverenta! Foloseste fiecare informatie prezentata in acest articol si arata-te increzatoare in fata potentialului angajator!

Surse foto: unsplash.com

Alte Noutati